Oamenii foarte sensibili sunt adesea interesați atât de dezvoltarea lor personală, cât și a celor apropiați. Ne place sa luptăm în continuare pentru a ne cunoaște potențialul. Dar cei mai mulți dintre noi înfruntă provocările repetând aceleași greșeli sau comportamente la nesfârșit și nu înțeleg de ce sau ce să facă pentru a le depăși. În încercarea de a ne dezvolta, putem cu ușurință să ne găsim nu escaladând un munte, ci alergând, și în ciuda bunelor noastre intenții și a efortului, să nu ajungem nicăieri.

Schimbarea nu este ușor de făcut, chiar și atunci când ne-o dorim. Și uneori ceea ce ne împiedică să facem schimbări, este faptul că nu știm să procedăm altfel decât am făcut-o până acum. Există două motive pentru asta:

  1. Sperăm că, dacă continuăm să încercăm, rezultatul va fi diferit. Dar la același comportament, de obicei, avem același rezultat.
  2. Știm că trebuie să schimbăm tactica, să abordăm diferit lucrurile, dar nu știm care sunt alternativele.

Cel mai important lucru este să recunoaștem că există alternative. Există întotdeauna o altă metodă, o altă cale de a rezolva o situație, un alt drum de urmat. În cartea sa, Why Do I Do That, Psychological Defense Mechanisms and the Hidden Ways They Shape Our Lives, dr. Joesph Burgo susține că o dată ce recunoști sau devii conștient de ceea ce faci, va trebui să iei o decizie. Poți continua să faci ceea ce ai făcut întotdeauna, ceea ce este mai ușor pentru că a devenit un automatism, sau poți să încerci ceva diferit, ceea ce este mai greu, dar va avea un rezultat diferit. Deci, dacă te hotărăști să schimbi ceva despre tine sau în viața ta, o poți face dacă îți vei aminti acești pași:

  1. Gradul de conștientizare. Fă un pas înapoi și recunoaște tiparele din viața ta în cazul în care abordezi o situație în mod repetat, dar cu rezultate negative. De exemplu, poate te găsești mereu în relații nefericite și îți dorești să schimbi asta. Privind înapoi în viața ta, poți găsi un model în momentele în care ai avut tendița să răspunzi conflictelor în relațiile tale, devenind defensiv.
  2. Alegerea. Recunoaște că ai de ales. Conștientizarea a ceea ce se întâmplă cu adevărat poate fi percepută ca o ușă care se deschide spre o nouă viață, dar tu trebuie să alegi direcția în care vei merge. Dacă ai observat că de obicei devii defensiv, fă o pauză și hotărăște-te dacă dorești sau nu să continui în același mod ca și până acum sau vei alege o altă cale.
  3. Acționează. O dată ce ai luat o decizie, acționează. Fă un pas înainte. Asta ar putea înseamna să asculți o persoană a cărei opinie o iei în considerare mai degrabă decât să te aperi.
  4. Repetă. Acordând atenție la ceea ce faci și alegând să nu te angajezi în comportamente dăunătoare, vei permite schimbării să-și facă loc în viața ta. Condorm lui Burgo ”Doar făcând mereu alegeri diferite, vei începe să dobândești noi obiceiuri.

Schimbarea nu este niciodată ușoară. Necesită efort și practică continuă. Dar așa cum înveți să cânți la un instrument, prin exerciții constante, capacitatea ta de a schimba ceva se va îmbunătăți și în curând vei lua decizii care vor duce la schimbări reale în viața ta, viață pe care mereu ți-ai dorit-o.  

autor: Deborah Ward

sursa: http://www.psychologytoday.com/

sursa foto: favim.com