Cu mult timp în urmă, erau trei prieteni care au făcut jurământ să urce pe vârful înzăpezit al unui munte ca să se așeze la picioarele maestrului care trăia acolo și să învețe din înțelepciunea lui.
Pornind împreună la drum, au ajuns la o răscruce de unde se făceau trei cărări diferite, fiecare ducând spre creasta muntelui și spre maestrul cel plin înțelepciune. Prima cărare urca drept pe munte. Era calea cea mai scurtă, dar foarte abruptă și plină de pericole. A doua cale pătrundea și urca printr-un canion îngust și accidentat, bătut de vânturi puternice; iar a treia cale încercuia muntele, în spirale line, până în vârf.
După lungi discuții despre calea pe care ar fi trebuit s-o urmeze, fiecare dintre cei trei prieteni și-a ales o altă cărare dintre cele trei, nereușind să se pună de acord nicicum, astfel că s-au despărțit și fiecare a pornit spre vârf pe calea lui.
După 7 zile, ajunse în vârf cel care urcase pe calea directă, dar abruptă, extenuat și sângerând tot de pe urma rănilor dobândite pe cale. El se așeză la picioarele maestrului și aștepta în tăcere sosirea prietenilor săi.
După 7 săptâmâni, al doilea prieten, care urcase prin canionul cel îngust și bătut de vânturi, sosi în vârf, amețit și tulburat și el de dificilul drum. Și el se așeză la picioarele maestrului, așteptându-l pe cel care alesese calea cea lungă care șerpuia în jurul muntelui.
În fine, după 7 luni sosi și cel de-al treilea, plin de lumină și de pace launtrică.
De cum se așeză și el la picioarele maestrului, ceilalți doi se arătară furioși fiindcă îl așteptaseră atât de mult și fiindcă ei avuseseră atât de mult de suferit, în timp ce urcușul lui fusese o binecuvântare.
Încă o dată se luară la ceartă, discutând care cărare era cea mai corectă de urmat către maestru, și îl intrebară pe maestru care era Adevărul. Maestrul îl întrebă pe primul sosit, ce învățase pe calea aleasă de el.
Cel care suferise cel mai mult răspunse:

"Am învățat că viața poate fi foarte scurtă și că drumul ei poate fi greu de îndurat. Am alunecat și am cazut pe drum, și m-am rănit în căzăturile mele, și pentru fiecare pas înainte faceam efort cât pentru doi pași. Maestre, am ales eu calea cea justă către tine?”

Maestrul îi răspunse printre lacrimi de Compasiune: "Da, iubitul meu, justă a fost calea ta".
Apoi maestrul îl întrebă pe al doilea sosit, ce învățase pe calea sa.

Cel care ajunsese sus cu mintea tulbure din cauza vânturilor puternice răspunse: "Am învațat că drumul vieții nu poate fi prevăzut întotdeauna, și că nu te conduce mereu către ținta dorințelor tale. Uneori credeam că știu calea, ca să constat apoi că drumul își schimbase direcția și mă conducea din experiență în experiență, până când m-am trezit că am ajuns în fața ta. Maestre, am ales eu calea cea justă către tine?

Maestrul îi răspunse cu vocea Înțelegerii: "Da, iubitul meu, justă a fost calea ta".
În fine, maestrul îl intrebă și pe cel de-al treilea, ce învățase el pe calea lui.

Cel care ajunsese luminos și calm răspunse: "Am învățat că, dacă mergi prin viață având Răbdarea ca tovaraș de drum, călătoria nu mai este o povară pe care o porți, ci un miracol pe care îl trăiești. Calea este dreaptă și urcușul este blând atunci când îți luminezi drumul cu Iubire. Maestre, am ales eu calea cea justă către tine?

Maestrul răspunse cu zâmbetul luminos al Iubirii:"Da, iubitul meu, justă a fost calea ta".

Atunci cei trei prieteni își înclinară capetele cu reverență, căci aflaseră, în sfârșit, adevărul etern.

de Daniel J.Miller// traducere Adi M.

sursa foto: zastavki.com