Într-o seară de toamnă, ceața groasă învăluia aproape în întregime râul. Un călugar și un tânăr novice se pregăteau să-l traverseze cu o barcă ușoară. Valurile erau galbene și tumultoase și începuse să bată un vânt puternic.
– Maestre, n-ar fi mai prudent să amânăm vizita pe mâine? Am putea mânca o mână de orez și am dormi în ramurișul acela înalt pe care îl zăresc acolo.
Maestrul păstră tăcerea. Atunci ucenicul s-a resemnat, a urcat în barcă și a început să vâslească în tăcere, cu inima îngrijorată. Au trecut zece minute care i-au părut o oră.
– Maestre! Maestre! Privește acea barcă ivindu-se din ceață! Vine direct spre noi! Ne va ciocni, ne va sparge barca și ne vom duce direct la fund! Luntrașul asasin doarme nepăsător! Dacă aș pune mâna pe el i-aș trage una cu bastonul…
În momentul ciocnirii, un val salvator sau o mișcare abilă a călugărului a îndepartat pericolul și cele două bărci și-au continuat neatinse drumul.
– Ai vazut ce era în barcă, Kasuko? a întrebat călugarul zen.
– Da, maestre, forma care mi se păruse a fi un om era un sac cu grâne.
– Spune-mi, Kasuko, împotriva cui te-ai mâniat?
sursa foto: play.google.com