O femeie obișnuia să aducă apă de la râul din apropiere până acasă cu ajutorul a două vase mari, atârnându-le la cele două capete ale unui lemn pe care îl ducea în spate.

Un vas era crăpat, pe când celalalt era perfect și tot timpul aducea acasă întreaga cantitate de apă. La sfârșitul lungului drum de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea pe jumătate gol. Timp de doi ani, același lucru se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas și jumătate de apă.

Bineînteles, vasul cel bun era mândru de realizările sale. Însă bietului vas crăpat îi era atât de rusine de imperfecțiunea sa, și se simțea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit! După acest timp, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:

-Mă simt atât de rușinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!

Femeia a zâmbit, privind cu drag către el:

-Poate ai observat că pe partea ta de drum sunt flori, însă pe partea cealalta nu? Pentru că am văzut defectul pe care îl ai, am plantat semințe de flori pe partea ta. În fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori… dacă nu ai fi fost așa cum ești, n-ar fi crescut aceste frumuseți care să îmi lumineaze casa!

sursa foto: pakistanidhaba.weebly.com