“Din motive pe care nu le pot explica, am fost întotdeauna îngrozită de apă, îndeosebi de ocean. Oricât de mult mi-ar plăcea soarele și nisipul unei plaje, când vine vorba să intru în apă refuz cu obstinație să fac acest lucru. Nu simt niciodată, dar absolut niciodată, dorința de a mă scălda, fapt care nu mă împiedică să remarc entuziasmul prietenilor mei atunci când ies din apa oceanului și când îmi povestesc diferite întâmplări amuzante legate de înot. Sunt în mod particular fascinată de poveștile celor care fac scufundări, lucru care mă înspăimântă de moarte. Prietenii mei îmi povestesc despre tot felul de creaturi pe care le-au descoperit, despre corali și despre plante neobișnuite, pe scurt, despre o lume care le trezește și le stimuleaza imaginația.
În cea mai mare parte a vieții mele m-am complăcut în disconfortul, teama și rezistența pe care am opus-o experienței scăldatului în apa oceanului. Recent, în timp ce participam la o conferință pe insula mare a arhipelagului Hawaii, mi-am schimbat brusc atitudinea.
Apreciind frumusețea acestei insule cu adevărat magnifice, m-am decis că a sosit timpul să văd cu ochii mei ce lucruri fascinante m-au împiedicat să descopăr până acum fobia mea, silindu-mă astfel să nu fiu pe deplin liberă. Dintr-odată, am simțit că sunt pregatită să intru în ocean și să trăiesc la prima mână această experiență despre care am auzit atâtea în povești. Refuzând să mai cedez vechiului impuls al anxietății, mi-am adunat tot curajul și m-am îndreptat, pas cu pas, către apă.
Odată ajunsă pe malul oceanului, am simțit cum inima începe să-mi bată nebunește, iar mintea îmi este cuprinsă de panică.
Mi-am adus însă aminte de un fost maestru care m-a învățat cândva că dacă respiri conștient atunci când ți-e teamă, această emoție se transformă în simțul aventurii. Asta am și făcut. Am respirat conștient de foarte multe ori privind valurile care se spărgeau de țărm. Luându-mi inima în dinți, m-am îndreptat apoi către primul chioșc care oferea cu chirie echipament de scufundare și am cerut inclusiv un ghid. A apărut imediat un tânăr frumos, care mi-a zâmbit cu toată gura și care mi-a arătat cu blândețe cum să îmi pun ochelarii, labele de rață și restul echipamentului. Mi s-a părut foarte ușor, iar în scurt timp am intrat amândoi în apa rece ca gheața (așa mi se părea mie). Când am ajuns până la brâu în apă, vechiul impuls s-a răzvrătit încă o dată și am fost pe punctul de a mă întoarce.
– Așteaptă, i-am spus ghidului meu. Am nevoie de câteva clipe pentru a mă obișnui cu apa.
Am privit repede în jur, plănuindu-mi evadarea. Spre surpriza mea, ghidul meu m-a apucat ferm de mână și mi-a spus hotărât, deși foarte amabil:
-Nu. Să mergem.
M-am abandonat în totalitate și în scurt timp m-am trezit înotând în apa oceanului, uitând de orice disconfort. Astfel a început una dintre cele mai revigorante experiențe din viața mea. Uau! Subit, în fața ochilor mei mi s-a revelat o lume cu totul neobișnuită, a cărei existență nici măcar nu o bănuisem. Odată cu fascinația pe care am simțit-o atunci, orice motiv pe care l-aș fi avut de a-mi nega această bucurie s-a evaporat complet. Nici măcar nu-mi mai puteam aduce aminte ce anume mă determina să îmi refuz această experiență magică. Singurul lucru pe care îl știam era că eram în totalitate prezentă și absorbită în lumea din fața mea și că nu ma mai puteam gândi la nimic altceva.
Această aventură mi-a schimbat radical viața, arătându-mi cât de mult m-a costat mintea mea egotică prin încercarea ei de a mă controla. Am înțeles cu această ocazie că dacă aș renunța la orice teamă și la orice formă de control, m-aș putea deschide în fața unor lumi complet noi, care au existat întotdeauna lângă mine, dar pe care mintea mea a refuzat să le vadă.
De îndată ce m-am întors la mal, pe tărâmul care îmi era familiar, nu am putut să nu mă întreb ce alte experiențe înălțătoare am ratat la viața mea din cauza minții mele pline de teamă. Dacă la doar câteva zeci de metri de mine putea exista o lume atât de fascinantă în interiorul oceanului pe care îl privisem de atâtea ori până atunci, cu siguranță mă așteptau și alte revelații și descoperiri minunate, aflate la fel de aproape de mine, dar în alte domenii de viață. Faptul că am privit oceanul cu atâta teamă mi-a blocat în totalitate capacitatea de a mă bucura de misterul său, de darurile, de binecuvântarea și de puterea sa vindecătoare.
Același lucru este valabil și în ceea ce privește modul în care îi percepem pe cei din jur. Ochelarii de cal pe care îi purtam din cauza temerilor și suspiciunilor noastre ne împiedica să le experimentăm frumusețea, binecuvântarile, magia, misterul și potențialul vindecător. Dacă am renunța la ochelarii de cal, am percepe viața într-un cu totul alt mod. Cultivarea acestei perspective necenzurate asupra lumii presupune deschiderea în fața aventurii și a descoperirilor prin transcenderea fricii. Presupune de asemenea deschiderea în fața dorinței de a învăța mai multe despre adevărul ascuns dincolo de aparențe, inclusiv din noi înșine.
Cât timp m-am aflat sub apă, timpul s-a oprit în loc. La fel și mintea mea. În acel interval de timp am fost pur și simplu prezența în fața realității sublime care se derula înaintea mea. Am intrat astfel în starea de minunare, specifică în general copilăriei. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă aș fi păstrat pentru totdeauna această stare? Iți poți imagina?”
sursa: Sonia Choquette, “Călătoria cu viteza iubirii. Un ghid pentru o viață trăită în pace și fără teamă”