Odată, o stridie stătea pe fundul unui golf. Stridiile sunt foarte aspre la exterior și nu foarte colorate. Cochilia unei stridii este adeseori sfărâmată în bucăți mici și folosită la drumuri. Oameni și vehicule merg pe drumuri făcute din stridii.
Această stridie nu era diferită. „Sunt creată pentru ca oamenii să meargă pe cochilia mea pentru că sunt doar o scoică scârboasă și urâtă„, își spunea stridia în fiecare zi.
Uneori, când stridiile sunt servite în restaurante, oamenii spun „Iac! Stridiile sunt vâscoase, sunt scârboase. De ce ar mânca cineva un lucru atât de respingător?” Așa că stridia își mai spunea: „Au dreptate, sunt vâscoasă, oamenii mă urăsc și nu sunt bună de nimic.”
Nu e de mirare că stridia era mereu tristă. „De ce nu am și eu ceva diferit? De ce nu am un diamant sau un rubin? De ce nu am putut fi o stea de mare sau măcar să am o cochilie din care să se facă cercei? De ce, de ce, de ce?” se întreba stridia în timp ce se gândea la tot ceea ce nu era.
Într-o zi, un pescar a aruncat o plasă în golf și a prins stridia. Stridia era și mai supărată și plângea. „De asta îmi era frică. Acum m-a prins și toată lumea o să descopere cât de urâtă și de respingătoare sunt cu adevărat.”
Pescarul însă vedea altfel lucrurile decât stridia. Când a găsit-o în plasă, a desfăcut-o. A scos afară o perlă albă minunată. Această descoperire a mirat-o pe stridie. Nu-i dăduse atenție perlei care creștea înăuntrul ei. „Nu este uimitor că am ceva atât de prețios înăuntrul meu și nici măcar nu mi-am dat seama? Cum este posibil?” se întreba ea. „Cum pot să am o perlă atât de frumoasă când eu sunt atât de urâtă?”.
Pentru că pescarul își petrecuse viața pe mare, a simțit că stridia nu înțelegea cum se formează o perlă și a început să vorbească cu ea. „Demult, atunci când erai foarte mică, au fost lucruri în viață ta extrem de iritante, înfricoșătoare, triste și dureroase. Iar ca să treci peste ele, ai construit un înveliș în jurul sentimentelor tale. Ți-ai înfășurat și tot înfășurat toată durerea și tristețea ca să te protejezi. Acest lucru a fost foarte folositor atunci când erai tânără și durerea era foarte reală. Ceea ce nu realizai și poți vedea acum este că ai transformat acea durere îngrozitoare într-o perlă valoroasă. Ai găsit o modalitate ca să iei durerea și tristețea, să le cristalizezi și să le transformi în ceva extraordinar. Această perlă se află înăuntru, așteptând să fie descoperită.”
Pescarul a șlefuit perla ca să strălucească de frumusețe și i-a dat-o fiicei sale. Iar ea a purtat-o cu drag, ca pe ceva foarte prețios.
„Nu-i așa că e remarcabil?” își spunea perla. „Nu mi-am dat seama niciodată că sunt specială. Nu eram conștientă că înăuntrul meu era o perlă care aștepta să strălucească precum o bijuterie.”
Adeseori uităm de minunățiile care se află în interiorul nostru și pe care, dacă le-am scoate la iveală, ar fi cele mai frumoase cadouri pe care le putem oferi oamenilor dragi din jurul nostru.
Care sunt darurile tale de care, poate, ai uitat?
sursa foto: karipearls.com
sursa text: email