Am un prieten care împărtăşeşte de bunăvoie o experienţă din propria căsnicie. Este un consilier marital de succes şi poate că povestea lui ilustrează de ce.

Prietenul meu şi cu soţia lui se certau în legătură cu două umeraşe vechi din sârmă. El voia să le păstreze. Într-o zi ar putea fi utile. Ea voia să le arunce. Pentru ea, a menţine o casă ordonată şi îngrijită era prioritatea numărul unu. După o oră de furie, au realizat absurditatea cerţii lor. Apoi, ceva important s-a întâmplat.

Nu se pune atât de mult problema dacă un cuplu are sau nu idei diferite. Acest lucru probabil că e inevitabil. Este mai mult o chestiune de ceea ce poţi sau nu poţi să faci cu diferenţele de opinie atunci când ele apar.

Ceea ce colegul meu şi soţia lui nu au făcut a fost să folosească controversa pentru a continua să se ia unul pe altul la rost. Nu au folosit-o ca pe o altă armă în lupta lor. Nu au continuat să aducă pe tapet această ceartă ca pe un memento constant al lipsei de înţelegere a celuilalt. Nici măcar nu au încercat să o uite, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, când de fapt se întâmplase. În schimb, au folosit-o ca pe un ajutor nepreţuit la care să apeleze pentru a anihila alte momente când începeau să simtă că se naşte un conflict de interese ori de idei.

— Dacă ne paşte acum o ceartă, tot ce trebuie să spunem este “umeraşe”, mi-a zis prietenul meu, şi începem să râdem. Este imposibil să te cerţi când râzi.

sursa text: George W. Burns în cartea sa 101 poveşti vindecătoare pentru adulţi. Folosirea metaforelor în terapie.// sursa foto: hyperlino.com